Botezul este de departe cel mai important eveniment din viaţa copilului tău şi din viaţa ta ca părinte. Botezul e sinonim cu creştinarea acestuia şi este un eveniment deosebit de emoţionant pentru toată lumea care participă la slujba din biserică. De regulă vine foarte multă lume la botez, poate la fel de multă sau mai multă decât la cununia religioasă. Cele mai importante persoane din biserică, după părinţi, sunt naşii, cu siguranţă. Multe doamne care urmează să facă acest pas nu știu ce face nașa la botez în biserică, iar acest articol va oferi toate răspunsurile necesare.
La botezul în biserică naşii au un rol foarte important şi sunt implicaţi 100% până la ultima etapă a botezului micuţului. Ei participă la botez alături de părinţi, rude şi invitaţi şi cumpără tot ce e necesar pentru botez, trusou, lumânări de botez cu funde în culori alese în funcţie de sexul copilului, bijuterii cadou, cruciuliţele pe care le vor pune în piept la invitaţi, hăinuţe, prosoape, seturi complete pentru botez, cutie pentru şuviţă de păr şi cutie pentru trusou, sticluţa pentru mir.
Urmează să botezi? Ce face nașa la botez în biserică?
Naşa are un rol foarte important la slujba de la biserică mai ales dacă e vorba despre o fetiţă ce va fi botezată. Ea va ţine copilul în braţe în momentele esenţiale ale slujbei, va ţine lumânarea de botez, dacă cel botezat e băiat. Momentele în care copilul sta în braţele naşei sunt cel al Lepădărilor de satana, cel al rostirii Crezului.
Dacă e vorba despre o fetiţă botezată naşa va înfaşa şi îmbrăcă micuţa în hăinuțele de botez după ce e scoasă din cristelniţă, o va pregăti pentru cristelniţă. Când e scoasă din cristelniţă naşa trebuie să aibă la îndemâna o bucată de pânză albă, crâşmă, dar şi o faşă de legat micuţa. Tot naşa pune în piept cruciuliţe la toţi ce care vin la slujbă, cruciuliţe cu fundiţe, se va asigura că va aduce la biserică şi o sticluţă pentru mir. După botez naşa serveşte bomboane şi prăjituri invitaţilor şi rudelor prezente.
Preotul va primi de la naşi prosop nou şi săpun, pentru a se spăla şi şterge înainte de a introduce copilul în cristelniţă şi după ce îl scoate din cristelniţă.
Naşii vor aduce ulei şi vin la biserică, naşa cumpăra şi o iconiţă ce urmează să fie sfinţită, cumpăra cercei pentru fetiţa sau lănţişor pentru băiat. Naşa va ţine copilul în braţe, dacă e fetiţa, pe toată perioada slujbei, va participa şi la băiţa de a doua zi şi la şase săptămâni va merge cu micuţul la biserică pentru o nouă împărtăşanie.
Când are loc mirungerea în biserică naşa e cea care va răspunde cu Amin şi îmbrăca fetiţa în hainele de botez. Ea ţine în braţe copilul când se înconjoară masa de trei ori şi cristelniţă, naşa primeşte împreună cu naşul copilul botezat. Naşii vor închina copilul de trei ori şi îl vor ridica atunci când preotul îl va aşeza în faţa altarului.
Alte aspecte importante pentru nașii de botez
Naşa şi naşul achită şi taxa de botez, diferită de la o biserică la alta, ei impart prăjituri şi dulciuri la final, după slujba de botez, celor care au asistat la botez si au grija ca toata lumea sa primeasca ceva.
Este obligatoriu că naşa să vină la băiţa de a doua zi şi să aducă şi mir, lumânarea de botez, faşă, prosop, hăinuţe noi şi şampon, săpun, păturica, scutece, crenguţe de busuioc, bijuterii şi bani de adăugat în cădiţa.
Naşa, la fel ca şi naşul, va avea o ţinută adecvată în biserică şi până la biserică, va fi prezentă la toate evenimentele importante legate de botez, se va consulta cu mămica atunci când are de cumpărat tot ce trebuie pentru botez ca să ia decizi ce sunt şi pe placul părinţilor.
Din moment ce îţi asumi rolul de naşă vei şti Crezul, rugăciunea Tatăl Nostru, vei fi măritată şi vei avea şi spovedania făcută, vei avea aceeaşi religie cu a părinţilor. Rolul tău în biserică, mai ales dacă vei fi naşa de faţă, va fi să coordonezi tot ce se întâmplă acolo, să fii atentă la momentele slujbei şi să oferi preotului şi părinţilor asistenţă şi ajutor ori de câte ori e nevoie. De asemenea, vei asigura o experienţă cât mai plăcută pentru bebe.
Botezul trebuie pregătit din timp
Naşa va avea grijă întotdeauna să gândească în avans totul şi să asigure părinţilor tot ce e necesar pentru că toată slujba şi ce se întâmplă după să decurgă în cel mai bun mod cu putinţă. Şi tot ea este cea care va şti în orice moment ce urmează să se întâmple şi de ce va fi nevoie, ştie pe de rost cum stau lucrurile în biserică şi în timpul slujbei de botez, tradiţii şi rânduielile bisericeşti.
Acum ştii tot ce face naşa la botez în biserică. Nu e foarte greu, dacă eşti atentă vei îndeplini cu bine şi această misiune şi vei fi apreciată pentru implicarea ta în timpul slujbei de botez. E bine de ştiut că asumarea rolului de naşa nu se va face din obligaţie, pentru că până la urmă vei fi părinte spiritual şi vei îndruma şi ajuta copilul cum poţi tu mai bine pe tot parcursul dezvoltării sale.
Trebuie să îţi facă plăcere şi să te dedici total şi complet rolului de naşă mai ales dacă vei fi naşa unui micuţ al unei rude apropiate sau al unor prieteni, colegi de la job. E până la urma cel mai frumos rol pe care ţi-l vei asuma şi poate şi cel mai interesant din moment ce eşti un „părinte” pentru micuţul creştinat şi vei fi şi tu răspunzătoare de viaţă şi de alegerile lui.
Vă invităm să descoperiți universul BelleCONCEPT și să accesați pagina noastră pentru a observa în detaliu opțiunile disponibile, sprijinul nostru în alegerea pieselor portivite nevoilor dumneavoastră fiind unul proactiv. Suntem aici pentru orice nelămuri aveți în legătură cu accesoriile pentru bebeluși, trusourile de botez sau piesele vestimentare realizate în România și comercializate pe pagina noastră.