Taina botezului: Ritualul botezului ortodox

Taina botezului: Ritualul botezului ortodox

Botezul este prima Taină prin care creștinii trec. Este ritualul prin intermediul căruia oamenii devin creștini și intră cu pași repezi în lumea ortodoxiei. Taina Botezului poate fi săvârșită doar de către preot și episcop, la cel puțin 8 zile de la naștere, până la 40 de zile. Slujba poate avea loc și mai repede în cazuri excepționale de boală.

Acesta poate avea loc în orice zi, de preferat după Sfânta Liturghie. Prin intermediul său, un copil este creștinat, iar păcatul strămoșesc se iartă cu ajutorul nașilor, ce se vor lepăda de cel rău în numele micuțului.

Pe lângă iertarea păcatelor, cel ce se botează primește prin intermediul luminii (a lumânării de botez) darul Duhului Sfânt.

Ce se întâmplă după Taina Botezului?

Preotul îl va boteza pe micuț de trei ori în apa sfântă, după ce nașii au rostit crezul și s-au lepădat de satana. Nașul îl va înfășura pe cel proaspăt botezat într-o pânză albă. Această culoare este aleasă special pentru simbolistica sa.

Albul indică puritatea și curățenia sufletului bebelușului. Pânza trebuie să fie curată. Denumirea sa populară este crismă. Preotul va binecuvânta lumânarea de botez, împreună cu celelalte obiecte specifice.

Va avea loc o rugăciune pentru mir, apoi mirungerea celui botezat în puncte cheie:

  • frunte;
  • ochi;
  • nas;
  • gură;
  • urechi;
  • piept;
  • picioare;
  • spate;
  • mâini.

Acest gest simbolizează că Dumnezeu este și trupul, motiv pentru care trebuie să ne îngrijim de acesta, însă, niciodată mai mult decât am avea grijă de sufletul nostru. Dacă sufletul este curat, atunci și corpul va fi sănătos.

Apoi urmează înconjurarea mese de trei ori cu lumânarea sfântă și pruncul de către nași și preot, ce simbolizează jocul bucuriei. Se va citi epistola, adică prima slujbă a noului creștin.

Urmează rugăciunea pentru tăierea moțului în numele Sfintei Treimi, ritual ce simbolizează intrarea în Biserică. Așadar, urmează o altă rugăciune special pentru nași și invitați. După cum probabil ai dibuit deja, cel mic primește trei Sfinte Treimi în același timp:

  1. Botezul;
  2. Mirungerea;
  3. Sfânta Împărtășanie.

Care sunt responsabilităților nașilor de botez?

Nașii de botez trebuie aleși cu atenție, deoarece ei sunt părinții spirituali ai copilului vostru, adică persoanele ce-i vor ghida pașii pe calea duhovniciei ortodoxe. Așadar, îi revin anumite atribuții pe lângă achiziționarea trusoului, a lumânărilor, cruciulițelor și hainelor de botez.

În primul rând, ei se vor prezenta la biserică cu certificatul de naștere al bebelușului și cel de căsătorie al părinților sau buletinele acestora. În baza lor, se va elibera certificatul internațional de botez.

Preotul îl va înmâna nașilor. Revenind la lumânarea de botez, obiceiurile spun că aceasta trebuie să fie împodobită cu flori de crin, ce sunt florile Maicii Domnului, cu frunze de ferigă pentru ca cel mic să aibă spor și alte elemente speciale cu semnificații adânci.

Nașii trebuie să știe Crezul, iar la finalul slujbei îl vor înmâna pe credincios părinților: „Mi-ai dat un păgân, ți-am adus un creștin.”. Doar acum poate avea loc petrecerea de botez, unde toată lumea se adună la masă pentru a se bucura de minunea ce a apărut în viețile lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

🎁Răsfăț de Sezon: Lenjerie de pat pentru bebeluși CADOU la orice set complet achiziționat!
This is default text for notification bar