Fiecare lucru pe care bebelușul îl face este surprinzător pentru părinți. Zâmbetul, bucuria, grimasele din somn sau reacțiile celui mic, pe cât de normale sunt, pe atât de mult îi fascinează pe adulți. Fericirea de a fi alături încă din prima zi de viață unui pui de om până la momentul în care acesta se va descurca singur în viață oferă o satisfacție și împlinire aparte.
Ingrijirea nou nascutului – emoție și fericire în fiecare moment
Pe lângă sentimentele de fericire ce te vor încerca la fiecare pas, primele luni de viață ale bebelușului sunt presărate și cu temeri și emoții. Nu vei ști și nici nu îți va garanta nimeni niciodată că ceea ce faci, faci bine. Nu există un îndrumar al modalității de creștere al copiilor și care să garanteze succesul în îngrijire, educație și dezvoltare.
Ceea ce există, însă, sunt recomandări cu privire la îngrijirea nou născutului pentru a veni în sprijinul părinților. În special cei care sunt la primul copil au, fără îndoială, nevoie de câteva sfaturi utile pentru a se pregăti pentru cele ce urmează.
5 aspecte pe care trebuie să le știi despre îngrijirea nou născutului
Înainte de momentul nașterii, asigură-te de faptul că știi care sunt cele mai importante aspecte referitoare la alimentație, igienă corporală, articole vestimentare sau despre poziția corectă de somn. Iată câteva dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le cunoști pentru a lua deciziile cele mai bune:
-
Alăptatul
De ce recomandă medicii alăptatul la sân? Cât este de benefic pentru cel mic? Laptele matern asigură o dezvoltare corectă bebelușilor, având o consistență care se digeră extrem de ușor, fără a fi necesară fierbere. Laptele mamei conține anticorpii necesari pentru ca bebelușul să fie protejat în fața infecțiilor, alergiilor sau altor tipuri de afecțiuni.
Hrănirea copilului va fi diferită în primele zile de viață față de perioada de după câteva luni. Dacă imediat după naștere cel mic nu are puterea de a se hrăni corespunzător, ulterior acest lucru se va deprinde și învăța.
-
Condițiile de locuit
La fel ca în cazul alăptatului, există câteva recomandări din partea specialiștilor de care ar fi bine să țineți cont. Condițiile în care bebelușul locuiește sunt foarte importante pentru starea de sănătate a acestuia. Cel mai bun exemplu îl reprezintă temperatura din camera bebelușului.
22-24 de grade Celsius este considerat intervalul optim pentru cei mici. Totuși, frecvent va trebui să verificați piciorușele și mânuțele pentru siguranță. Asigură-te de faptul că cel mic are întotdeauna aproape o păturică albă din muselină pentru bebeluși pe care o puteți folosi în caz de nevoie. De asemenea, fă tot posibilul ca temperatura să fie constantă și similară în toate spațiile de locuit.
Sistemul cu care încălzești locuința și, mai cu seamă, camera copilului nu trebuie să usuce aerul. Recomandată este o umiditate cuprinsă între 60-65%, pentru că o valoare scăzută, adică un aer uscat, poate conduce la afecțiuni respiratorii în cazul copiilor.
-
Situațiile în care trebuie să mergeți la medic
Consultul de specialitate este obligatoriu la anumite intervale de timp pentru a te asigura că toate aspectele privind creșterea se întâmplă normal. De asemenea, există și alt tip de situații în care vizita la medic trebuie realizată fără a aștepta alte modificări negative:
- copilul refuză alimentația
- apariția secrețiilor conjunctivale
- consistența scaunului este modificată
- stările de agitație sau de somnolență anormale
-
Igiena bebelușilor
Din cauza sensibilității crescute a bebelușilor, corpul acestora este predispus în fața multor microbi și bacterii. Cei mici nu au încă un sistem imunitar puternic pentru a se putea apăra, de aceea părinții sunt principalii responsabili de menținerea riscurilor la distanță.
Din ceea ce înseamnă o igienă corectă putem aminti despre frecvența cu care vom spăla bebelușul: in fiecare zi, curățarea ochilor, urechilor și nasului în fiecare dimineață, fiecare cu recomandările specifice.
Spre exemplu, pentru toaleta nazală se va folosi doar serul fiziologic ce va fi picurat în ficare nară. Pentru cavitatea bucală se va utiliza o compresă sterilă cu glicerină simplă: limba, gingiile și interiorul obrajilor sunt părțile ce vor fi curațate.
-
Schimbatul bebelușilor
Foarte mulți părinți se întreabă care este frecvența cu care scutecul trebuie schimbat. Răspunsul este, pe cât se poate de simplu, pe atât de ambiguu: ori de câte ori este nevoie. În principiu, aceasta este activitatea pe care o vei desfășura cel mai des, cca. 10 ori pe zi.
Păturică adorabilă din muselină moale de bumbac
Vara este extrem de fierbinte, iar iarna vine cu temperaturi scăzute. Alege o soluție pe care să o poți folosi în ambele situații. O păturică din muselină este modelul inedit creat pentru ca bebelușii să se bucure de același confort în toate sezoanele anului.
Acest tip de păturici este extrem de apreciat de părinți pentru că se adresează atât nou-născuților, cât și copiilor ce au depășit deja vârsta de 1 an. Confortul este maxim pentru cei mici, iar compoziția este cea care a convins fiecare părinte: material natural, muselina este un bumbac moale, produs special pentru copii, cu certificare Oeko-Tex 100. Aceasta certificare atesta faptul că textilele sunt testate împotriva substanțelor nocive și corespund celor mai inalte standarde, fiind sigure pentru pielea bebelușilor. Materialul este delicat și moale, exact ca pielea bebelușilor.
O păturică din muselină este ideală atât pentru pătuț, cât și pentru cărucioare sau scaune auto. Multifuncțională și cu un aport important adus în viața bebelușilor, păturicile sunt alegerea multor părinți chiar și pentru design-ul elegant și plăcut.
Pentru întreținerea păturicii este nevoie să ții cont de câteva indicații foarte simple. Spălarea acesteia se va realiza la o temperatură de 30 de grade, o vei călca prin aburire și nu trebuie să folosești înălbitori. Probabil te gândești deja că pare foarte simplu și, într-adevăr, chiar așa este. Sunt lucruri mult mai importante cărora trebuie să le oferi o atenție mai mare.
Alegerea articolelor vestimentare și a produselor de care bebelușul se va folosi sunt aspecte ce țin tot de îngrijirea nou născutului. Pentru caracteristicile speciale ale nou-născuților este recomandat să alegi produse special adaptate.
Întrebări frecvente despre ingrijirea nou nascutului
- Cât de des trebuie să hrănesc nou-născutul?
Nou-născuții trebuie hrăniți la cerere, adică ori de câte ori își arată semnele de foame. Majoritatea nou-născuților sug de 8-12 ori pe zi, dar unii pot să sugă și mai des sau mai rar.
- Ce ar trebui să mănânce mama care alăptează?
Mama care alăptează ar trebui să aibă o dietă echilibrată, bogată în proteine, legume și fructe proaspete, cereale integrale și grăsimi sănătoase. De asemenea, trebuie să consume multă apă și să evite alcoolul, tutunul și alimentele procesate.
- Ce ar trebui să fac dacă bebelușul meu plânge mult?
Plânsul este modalitatea prin care bebelușii își comunică nevoile. Deci este important să încercați să determinați ce îl deranjează pe bebeluș și să încercați să rezolvați problema. Verificați dacă are scutecul curat, dacă este foame sau dacă se simte incomod din cauza temperaturii sau a poziției în care este ținut.
- Cum îmi pot liniști bebelușul?
Fiecare bebeluș este diferit. Unele tehnici care pot ajuta la liniștirea bebelușului includ: plimbarea cu bebelușul într-o pătură, cântatul sau fredonatul, utilizarea unei băi calde, masarea ușoară sau folosirea unui balansoar.