Botezul este prima ceremonie importantă din punct de vedere spiritual, din viața copilului. Alegerea unor hăinuțe de botez trebuie să țină cont de faptul că bebelușii au pielea sensibilă, iar pentru a avea grijă de aceasta, este bine să optezi pentru materiale calitative, precum bumbacul. Alegerea celui mai bun costum de botez cere să iei în considerare patru lucruri separate: Preț, calitate, material și cât de ușor este de curățat. Îmbrăcămintea pe care copilul o va purta la botez, poate fi aleasă în funcție de anumite aspecte, pe care le vei vedea. Cel mai bine este să cumperi hăinuțe pentru botez fabricate din materiale de înaltă calitate.
Ce materiale ar trebui să folosim pentru hăinuțe de botez?
Țesături cum ar fi bumbac organic, mătase, sunt destul de durabile, așa că ar trebui să acorzi atenție acestor materiale. Bumbacul se numără printre țesăturile cele mai bune pentru bebeluși, iar asta nu doar atunci când alegi hainele tradiționale, de zi cu zi, ci și cele pentru botez necesită o atenție sporită. Materialele trebuie să aducă confort copilului, de aceea alege cu grijă piesele vestimentare care au aplicații sub formă de dantelă, pietre, paiete. Uneori, dantela poate fi una extrem de rigidă, iar astfel aceasta va aduce disconfort bebelușului. Caută modele cu dantelă moale, deși poate fi mai costisitoare, este mai bine să plătești în plus pentru confort. Gândește-te dacă tu ai purta acea rochie sau acel costum, te-ai simți confortabil?
- Locația este importantă
Pe de altă parte, este bine să se țină cont și de locația evenimentului. De exemplu, unele botezuri au loc în localuri situate în zone cu multă vegetație, unde aspectul este unul rustic. În acest caz, ai grijă să alegi hăinuțe de botez nu foarte pompoase, ci mai degrabă cu o tentă casual. Desigur, îmbrăcămintea formală va implica o cheltuială mai mare, dar totul depinde și de bugetul pe care îl ai, deoarece un costum de o anumită valoare poate părea scump sau ieftin pentru unii oameni. Ca întotdeauna, este important să se ia în considerare materialul, calitatea și utilizarea generală atunci când se determină valoarea îmbrăcămintei. În utilizarea generală, ne referim dacă costumul sau rochia copilului mai pot fi purtate și cu alte ocazii speciale.
- Anotimpul contează
În funcție de sezon, vor fi alese și piesele vestimentare pentru botez. Alegerea se va face astfel încât hainele să ofere confort termic, respectiv respirabilitatea pielii, vara. Iarna, deși temperaturile sunt scăzute, este bine alegi materiale din bumbac sau lâna, aceastea sunt prietenoase cu pielea bebelușilor. Nu uita că în biserică, fie și iarnă, se va încălzi de la lumânare, dar și în locația unde va avea loc petrecerea va fi o temperatură optimă. Poți alege hainele dorite, fie ele și mai subțiri, însă suplimentează cu un paltonaș/jachetă, căciuliță. Paza bună trece primejdia rea, nu-i așa? De asemenea, nu uita să cumperi și o păturică, în cazul în care temperatura din biserică va fi una scăzută.
- Ține cont de preferințele mamei
Dacă urmează să fii nașul de botez, discută cu mama copilului pentru a vedea ce își dorește pentru copil. Uneori, când nu sunt anumite preferințe, nașa cumpără ceea ce îi place. Pot fi situații în care mama preferă costum/rochiță cu motive tradiționale, iar atunci va trebui să îți îndrepți atenția spre acele modele de haine. Interesează-te asupra mărimii pe care trebuie să o alegi, iar dacă optezi pentru achizițiile online, trimite-i mamei fotografii, pentru a-și forma o păerere asupra a ceea ce te-ai gândit să cumperi. Comunicarea este o cheie esențială în viață, așa că folosește-o!
- Ai grijă ca hainele să fie alese în mărimile potrivite
Dacă intenționezi achiziționarea hainelor pentru evenimentul ce va avea loc peste 3 luni, de exemplu, trebuie să cumperi mărimi mai mari, ce vor fi adecvate copilului, peste 3 luni. Bebelușii cresc destul de rapid, de aceea este bine să pui pe lista de cumpărături hainuțe de botez de mărimi puțin mai mari, dar nici exagerat de mari, deoarece hainele vor fi purtate în viitorul apropiat, la botez. Fiecare obiect vestimentar este însoțit un tabel de mărimi, iar în cazul magazinelor fizice, poți cere sfatul angajaților, dar cel mai indicat ar fi să o întrebi pe mama copilului ce măsură i-ar fi în regulă. Din dorința de a face multe cadouri, de multe ori, bebelușii primesc haine fixe, potrivite doar pentru acea lună, de exemplu, dar este important să alegem mărimi mai mari, pentru ca bebelușul să le poarte și pe parcurs.
Ce culori să alegi pentru costume de botez?
Este important să știi faptul că bebelușii nu disting detaliile cromatice, ci doar forme, oarecum încețoșate. Așa că, va trebui să alegi în funcție de sex, preferințe, deoarece copilul nu va putea observa ce culoare are costumul sau rochia. Specialiștii susțin faptul că în jurul vârstei de 11-13 săptămâni, prima culoare pe care bebelușii o disting este cea roșie, după care urmează și restul culorilor. Culorile calde (roșu, portocaliu, galben) atrag atenția celor mici. Culorile reci (albastru, verde) pot avea un efect liniștitor. Nuanțele neutre (toată paleta de griuri, cafeniu, maro, bej, crem) le sunt neutre, neatrâgând atenția bebelușilor. Non-culorile, adică alb și negru, nu sunt nici acestea interesante pentru cei mici.
Cele de mai sus sunt relevante numai dacă facem referire la nuanțele care fac parte din câmpul vizual al bebelușului. Cel mai probabil, copilul nu va realiza ce culoare are costumul sau rochița, dar își poate îndrepta atenția spre culorile din zona pieptului și a brațelor, deoarece aceste zone sunt cel mai aproape de raza vizuală a copilului. Dacă mânecile au culoarea roșie, de exemplu, bebelușii vor sesiza această nuanță, comparativ cu alte culori.
Agitația din ziua botezului va fi cea care va influența starea de spirit a copilului și mai puțin culorile pe care le va avea vestimentația vor schimba dispoziția bebelușului. Sunetele diferite, chipurile în număr mare, drumurile din acea zi, toate contribuie la neliniștea pe care bebelușul o va resimți. Este bine ca rudele și apropiații să nu îi invadeze spațiul, din dorința de a-l fotografia și admira. Atunci când este liniștit, participanții de la botez trebuie să meargă pe rând la el, astfel încât acesta să nu fie bulversat, deoarece nu realizează ce se întâmplă în jurul lui.